Puțini tulceni știu că prima idee de a construi un canal navigabil prin Delta Dunării nu le aparține străinilor, ci domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
După Războiul Crimeii din 1856, când Moldova primește înapoi sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail), Cuza visează la o ieșire românească directă la Marea Neagră. În planurile sale apare o cale ferată Galați – mare și un canal navigabil care să lege brațul Chilia de mare, spre un nou port numit „Gibran”. Proiectul e aprobat de parlament în 1868, dar din lipsa banilor nu se concretizează niciodată. Carol I nu promulgă legea.
Tocmai această amenințare a unui canal românesc îi face pe englezi și francezi să bage bani grei în Comisia Europeană a Dunării (CED), înființată prin Tratatul de la Paris din 1856, cu sediul la Sulina și Galați. Prima comisie internațională din istorie angajează un tânăr inginer britanic: Sir Charles Augustus Hartley.
Cine a fost Hartley?
Hartley se naște în 1825 în Anglia. Când e numit inginer-șef al CED în 1856 are 31 de ani. Lucrase înainte la căi ferate în Scoția și la porturi militare în Crimeea, la Kerci. Mai târziu va fi chemat de președintele SUA să studieze Mississippi-ul (1873) și va face parte din
Comisia Tehnică a Canalului Suez (1884). Pe bustul lui de lângă Palatul Comisiei din Sulina scrie că și-a dedicat 50 de ani din viață Dunării. O copie se află pe mormântul lui din Londra.
Când ajunge la Sulina găsește un peisaj de coșmar, descris de el însuși în 1873: „Intrarea în brațul Sulina era o coastă sălbatică presărată cu epave, catargele ieșind din bancurile de nisip erau singurul ghid pentru marinari. Adâncimea varia între 7 și 11 picioare”. 2000 de nave pe an descărcau în rada mării, pe uscat erau doar colibe pe piloni.
De ce tocmai Sulina, cu 13% apă?
Comisia ezită între cele trei brațe: Chilia (cel mai mare debit), Sf. Gheorghe și Sulina (cel mai mic, doar ∼13% din debitul Dunării atunci, azi ∼18%). Hartley alege Sulina. Motivul e simplu și genial: e cel mai scurt (92 km atunci) și cel mai ieftin de întreținut. Propune lucrări PROVIZORII: două diguri care prelungesc gura în mare. Provizoratul va deveni definitiv.
De la draga de 15 CP la cea de 150 CP
La început are la dispoziție doar o draglină veche turcească de 15 CP, rămasă de pe vremea otomanilor. Abia mișca nămolul. Hartley renunță la ea și comandă în Anglia o draglină nouă de 150 de cai putere, construită special pentru Deltă. Cu ea începe să lucreze de la Sulina spre Tulcea.
Piatra pentru diguri e adusă din carierele din Munții Măcinului, cu șlepuri. Pe fundul canalului construiește „anafoare” artificiale – praguri și trepte din piatră care creează curenți artificiali ca să împiedice colmatarea. Principiul se numește „self-scouring” – canalul se spală singur prin viteza apei.
Lucrările la diguri încep în aprilie 1858 și se termină în iulie 1861. Rezultatul e peste așteptări: de la 9 picioare adâncime în 1856 se ajunge la 16 picioare în 1861 și peste 20 în 1876. Adâncimea maximă de azi, 24 de picioare, se atinge în 1900.
Între 1880 și 1902 se taie coturile Dunării Vechi. Lungimea scade de la 92 la 71 km, adică 34 de mile marine de la Sulina la confluența cu Sf. Gheorghe (Chatalul Sf. Gheorghe). Lățimea ajunge la 130-150 m, adâncimea la 11,25 m, permițând nave de 12.500 tone – imediat după Suez și Panama.
Legenda schițelor distruse
În Sulina bătrânii mai spun și azi că Hartley și-ar fi distrus intenționat schițele sau că s-au pierdut, pentru ca nimeni să nu mai poată reproduce un canal care se decolmatează singur și că niciun alt inginer din lume n-a mai reușit asta. E o legendă frumoasă, care arată respectul lipovenilor pentru el. În realitate, toate rapoartele lui sunt păstrate la Institution of Civil Engineers din Londra și în arhivele CED de la Galați, iar canalul nu se întreține singur – și azi AFDJ Galați draghează anual. Principiul a fost folosit și la Mississippi.
De la ideea neînfăptuită a lui Cuza Vodă din lipsă de bani, la draga de 150 CP adusă din Anglia și la cei 50 de ani de muncă ai lui Hartley, Canalul Sulina rămâne și azi singura poartă maritimă a României.
Surse: Comisia Europeană a Dunării – Wikipedia, Encyclopaedia Britannica 1902, Illustrated London News 1861, Arhivele AFDJ Galați.
